Relaţiile dintre preadolescenţi şi părinţi

19 Decembrie 2017

În data de 14.12.2017 a avut loc activitatea cu tema „Relaţiile dintre preadolescenţi şi părinţi”.

De ce această temă?
Pentru că relaţia funcţională cu părinţii este cea care hrăneşte emoţional şi oferă garanţia unei dezvoltări armonioase a preadolescentului. În plus, rapiditatea şi intensitatea schimbărilor biologice, psihologice şi comportamentale din această etapă de vârstă (10-13/14 ani), dar şi alte aspecte specifice vârstei (nevoia de integrare a preadolescentului într-un grup de egali, dorinţa de independenţă, distanţarea emoţională faţă de părinţi, revolta împotriva adulţilor etc) pot tensiona relaţiile şi genera reacţii neadecvate din partea părinţilor.
Discutând despre profilul psihologic al preadolescentului şi despre provocările acestei etape de vârstă, părinţii au conştientizat că pot înţelege „ieşirile” preadolescentului ca pe nişte comportamente fireşti în exerciţiul de maturizare, de conturare a sinelui, că este important să diminuăm situaţiile conflictuale, alegându-ne cu înţelepciune „luptele”, că putem însoţi cu înţelepciune preadolescentul în căutările sale identitare, fără a-i limita potenţialul, fiind atenţi la modul în care comunicăm şi ne manifestăm în relaţia cu preadolescentul, păstrându-ne echilibrul emoţional şi fiind noi schimbarea pe care o dorim în exterior.
„Studiul percepţiei elevilor preadolescenţi cu privire la relaţiile lor cu părinţii”, realizat de către profesorii consilieri şcolari Irina Dumitru şi Elena Adumitroaie, în colaborare cu profesorii diriginţi Rotundu Elvira, Miron Smaranda, Ştirbu Mihaela, Neagu Lucian a confirmat calitatea foarte bună a relaţiei pe care părinţii au construit-o cu copiii lor, oferind, totodată, noi perspective asupra aşteptărilor, dorinţelor şi percepţiei preadolescenţilor.
Părinţii participanţi au apreciat activitatea ca fiind „foarte bine organizată, teme interesante”, „foarte utilă”, „benefică”, „binevenită”, pentru că „am descoperit multe lucruri folositoare”, „mă simt uşurată să aflu că şi alţi părinţi se confruntă cu probleme de acelaşi fel” şi îşi doresc să revină „cu siguranţă” şi la alte activităţi care vor fi organizate în cadrul Programului Părinţi pentru Părinţi.
Mulţumim pentru aceste mesaje şi vă urăm Sărbători cu pace şi multă bucurie în suflet, sănătate şi fericire alături de cei dragi, mici şi mari!

[robo-gallery id="10145"]

Top

Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Politica cookie

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…